Policlinica CMB inaugurează primul Centru de Epilepsie şi monitorizare EEG

Policlinica CMB inaugurează primul Centru de Epilepsie şi monitorizare EEG

În Suceava s-a inaugurat primul centru de epilepsie și monitorizare EEG. Acesta funcționează în cadrul Clinicii CMB din cartierul Zamca. Noul centru face parte din proiectul Telemedicină în Epilepsie în România, inițiat și realizat de medicul neurolog Bogdan Florea
din Cluj-Napoca, originar din Suceava şi o intreagă echipă inimoasă de medici neurologi din cele patru centre din țară. Medicul Irina Oana Moisei – Constantinescu este coordonatorul Centrului de epilepsie şi monitorizare EEG din cadrul CMB. Dr. Mosei-Constantinescu este doctor in neurostiinte, având titlul academic obtinut la Geneva unde a și activat în ultimii 10 ani în spitale de prestigiu.

Doctorul Bogdan Florea a declarat că “Proiectul Telemedicină în Epilepsie a luat naştere la iniţiativa unor medici şi a membrilor cluburilor Lions din Cluj Napoca încă din 2013, cu dorinţa de a oferi şansa unui diagnostic şi tratament corect, precum şi cât mai timpuriu persoanelor cu epilepsie. După trei ani de pregătiri şi după turneul World Doctors Orchestra din luna mai 2016, au fost achiziţionate patru aparate video EEG performante, care au fost oferite în comodat unor medici neurologi care au dorit să se implice cu multă responsabilitate în acest proiect. Alegerea medicilor şi a locaţiilor a fost una transparentă,după anunţul public făcut în jurnalul Viaţa Medicală, prin grija unei comisii ai cărei membri nu trăiesc în România. Astfel, unul din cele patru centre de Epilepsie şi Monitorizare EEG s-a înfiinţat în Suceava, în cadrul Policlinicii Centrul Medical Bucovina, în care va lucra o echipă de neurologi pentru adulţi şi neurologi pediatri, din care fac parte medicii Irina Moisei-Constantinescu, Tatiana Bardan, Alina Ghiaţă, Maria Stănescu, Mihaela Ciobanu şi Ana Miron”.

”În reţeaua de telemedicină orgoliile nu îşi au locul, medicii se consultă între ei pe cazurile întâlnite, cer părerea unora mai experimentaţi decât ei fie în ţară, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, fie din Elveţia, Israel, Canada sau Danemarca. Vrem să fim siguri că pacientul are un diagnostic corect şi complet, că ştie exact ce formă de epilepsie are, ce medicament i se potriveşte cel mai bine, ce efect are medicaţia, când trebuie ajustată doza, când poate întrerupe tratamentul etc.”

Dr. Irina Moisei – Constantinescu a declarat ca ”Proiectul este o iniţiativă de normalitate. Am revenit în Romania din entuziasm, din dorinţa de a contribui la modul în care este practicată medicina în ţară”.

De asemenea, înființarea acestui centru va avea un impact uriaș asupra adolescenţilor și, mai ales, asupra familiilor acestora.

Știm de atenţia lor permanentă de a nu se expune unei situaţii considerate de risc, de of-ul legat de permisul de conducere, de etichetele puse de colegii de la şcoală, cei de la muncă ori de cei care îi înconjoară. Știm de îngrijorarea de a nu se lovi în timpul unei crize, chiar dacă atunci nu simt absolut nimic şi asta îi mai linişteşte. Știm de emoţiile pe care le au membrii familiei lor de fiecare dată când sunt departe de ei. Știm şi de emoţiile părintelui când copilul lui a făcut o nouă criză, în ciuda tratamentului, şi de bucuria că dimineaţă la 4 copilul doarme şi nu a făcut o criză. Nici astăzi”.

Atât dr. Constantinescu cât și dr. Florea au subliniat că, din acest moment, părinţii din judeţul Suceava nu vor mai fi nevoiţi să meargă cu copilul în braţe în centrele universitare, să cheltuiască timp și bani pentru a ajunge la medici neurologi supraaglomeraţi și care trebuie să iși împartă atenția mai multor cazuri concomitente.

Alte detalii pe:
http://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/singura-retea-de-telemedicina-pentru-epilepsie-din-romania-creata-de-un-neurolog-din-cluj-cum-sunt-ajutati-bolnavii.html
https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-11-22/Primul-Centru-de-epilepsie-si-monitorizare-EEG-din-Suceava-inaugurat-ieri-la-Policlinica-Arcadia
http://www.obiectivdesuceava.ro/local/centrul-de-epilepsie-si-monitorizare-eeg-a-fost-inaugurat-ieri-la-suceava


Scrie întrebarea ta

Emailul tău nu va fi publicat. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii, iar răspunsul la întrebarea ta îl vei regăsi tot aici, scris ca răspuns la întrebarea adresată de tine. *